Muzeul politiei romane

Oraşul Târgovişte a fost timp de peste trei secole – cu unele întreruperi – reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti, obţinându-şi un binemeritat renume pentru oricine simte şi gândeşte româneşte.

Dezvoltarea oraşului dintr-o aşezare sătească mai veche (datând cel mai târziu de la începutul sec. al XIV-lea) s-a datorat poziţiei geografice dintre cele mai prielnice, unei aşezări strategice deosebit de avantajoase şi faptului că pe aici trecea principalul drum comercial al Ţării Româneşti care lega Transilvania de Dunăre şi mai departe de Peninsula Balcanică.

Reşedinţele domneşti au rămas la Curtea de Argeş şi Câmpulung. Poziţia naturală favorabilă, în preajma munţilor (unde locuitorii se puteau retrage cu uşurinţă în caz de pericol), nu chiar aproape de graniţă cu Imperiul Otoman, dar totuşi în mijlocul ţării, lucru care înlesnea administrarea ei – au contribuit la mutarea capitalei la Târgovişte.

Prima menţiune documentară a aşezării – ca fiind reşedinţă domnească, este cea din memorialul de călătorie al lui Johann Schiltberger care, în anul 1396, ne spune că a fost “în Ţara Românească şi în cele două capitale ale ei, care sunt numite Argeş (Agrich) şi Târgovişte (Türkoich)”.

Curtea Domnească din Târgovişte, concepută de voievodul Mircea cel Bătrân ca un complex de clădiri destinate pentru familia, curtenii şi slujitorii săi, va fi ridicată pe malul drept al râului Ialomiţa, pe terasa cea mai înaltă, în apropierea drumurilor comerciale cam pe la 1400. Exista şi o biserică paraclis în această incintă, toate fiind înconjurate pe trei laturi de un zid de piatră.

Pe la mijlocul secolului al XV-lea, Vlad Ţepeş, va ridica un turn de apărare - “Turnul Chindiei “ înalt de peste 27 de metri, care servea în acelaşi timp pazei şi observaţiei, anunţa apusul soarelui (când se înceta circulaţia în oraş) şi avea rol militar deosebit în caz de incendiu.

Datorită mutării reşedinţei domneşti la Târgovişte, oraşul va cunoaşte o dezvoltare rapidă. Boierii dregători îşi vor construi la rândul lor case şi lăcaşuri de cult în preajma Curţii Domneşti, trebuind să fie cât mai aproape de domnitor. Cu această ocazie, vor fi aduşi meşteri constructori din Transilvania, care vor înălţa adevărate monumente specifice artei şi arhitecturii româneşti.

Petru Cercel, reprezentant strălucit al umanismului românesc, a transformat casa domnească într-un adevărat palat cu etaj şi a construit o nouă biserică domnească legată printr-un pod acoperit de locuinţa domnitorului, astfel încât acesta putea veni să asiste la slujbele religioase fără a mai fi obligat să iasă afară. Tot Petru Cercel aduce apa în cadrul Curţii Domneşti prin ţevi din lemn de pin, amenajând în spatele palatului grădini frumoase “alla italiana” în care erau şi trei fântâni arteziene.

Mihai Viteazu a ridicat prestigiul capitalei de la Târgovişte eliberând oraşul ocupat de Sinan Paşa prin lupta de la 18 octombrie 1595 şi, mai târziu - în 1600 - prin realizarea Unirii politice a celor trei Ţări Româneşti.

Ultima epocă de înflorire a Târgoviştei este perioada lui Constantin Brâncoveanu. Acest domnitor restaurează Curtea Domnească între anii 1692–1696 dărâmată în 1659 de Gheorghe Ghica din ordinul Porţii. Reface şi vechea baie domnească, construieşte un foişor în mijlocul grădinilor, iar, în 1699, termină lucrările de la biserica domnească. Pictura murală din biserică a fost realizată de meşteri zugravi: Constantin, Ioan, Ioachim şi Stan în anul 1698. Iconostasul, din lemn de tei aurit, are un relief plat, înalt şi ajur, cu o ornamentaţie geometrică, zoo şi antropomorfă. În pronaos se află tabloul votiv pictat pe peretele de vest, care are o valoare artistică deosebită, fiind cea mai mare galerie voievodală existentă în Ţara Românească (în total 9 voievozi: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel, Mihai Viteazu, Radu Şerban, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino şi Mihnea al III-lea ).

După moartea tragică a domnitorului Constantin Brâncoveanu capitala se va muta definitiv la Bucureşti.

Muzeul Naţional al Poliţiei Române a fost amenajat într-o clădire cu mare valoare artistică şi istorică, refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893.

Casa a fost construită iniţial, mult mai devreme, în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu pe locul alteia mai vechi care a aparţinut lui Grama Stolnicul. Va fi numită “Casa coconilor”, adică a fiilor domnitorului, fiind aşezată “den jos de biserica Sfânta Vineri” … aşa cum menţionează un document din anul 1630.

Din cronica logofătului Radu Greceanu aflăm că, în anul 1712, în timpul marelui incendiu care a pustiit oraşul Târgovişte “ajunsese focul şi în curtea domnească da arsese Sfânta Vineri; ajunsese şi la casele coconilor şi arsese învălişul la o pereche de case”. Casele au fost însă imediat refăcute sub directa supraveghere a domnului. Din aceleaşi documente aflăm că alături de casele coconilor exista şi o biserică “Sfânta Vineri a coconilor”, aşezată în Uliţa Mare, cel mai probabil în zona în care astăzi se găseşte Muzeul de Istorie şi care a fost demolată în 1847.

Din stăpânirea domnească, “Casa coconilor” a ajuns către sfârşitul secolului al XVII-lea în cea a lui Scarlat Hiotu, apoi a fiului acestuia Nicolae Hiotu care a lăsat-o moştenire soţiei după ce a decedat. Aşa cum aflăm din catagrafia  din  1829, Nae Hiotu trăia la Bucureşti, dar avea 2 case – în Târgovişte şi în Bucureşti. Casa din Târgovişte era folosită exclusiv pentru şcoală şi probabil era locuită de dascălul Rafail (între 1821–1832). La această şcoală se presupune că ar fi învăţat şi marele poet Grigore Alexandrescu. Cum arăta pe atunci casa lui Nae Hiotu putem vedea din desenul lui Mircea Bodeanski. El a făcut acest desen ce prezintă reconstituirea “Casei Coconilor” combinând două fotografii făcute de către Szathmary, una realizată din Turnul Chindiei, iar cealaltă reprezentând Poarta Dealului, unde apare şi această clădire. Vedem o casă cu parter înalt, cu foişor, intrarea fiind prin acest foişor, dar dintr-o laterală. Clădirea era acoperită cu şindrilă în patru ape.

După şcoală aici va funcţiona Ocârmuirea judeţului (la data introducerii Regulamentului Organic) după care, de la familia Hiotu, va trece în stăpânirea unui inginer topometru austriac I. Külle – stabilit în Târgovişte, autor al unei ridicări topografice a oraşului.

..................

pentru mai multe informatii accesati: politiaromana.ro